
Mănăstirile din Sudul Olteniei
Mănăstirea Tismana
Mănăstirea Lainici
Mănăstirea Lainici este o mănăstire ortodoxă de călugări din România situată în defileul Jiului, județul Gorj la 32 de kilometri de Târgu-Jiu și la 25 de kilometri de Petroșani, aparține de Arhiepiscopia Craiovei, Mitropolia Olteniei. Mănăstirea are hramul Intrarea în Biserică a Maicii Domnului.
Actuala șosea ce tranzitează trecătoarea din Defileul Jiului a fost construită începând cu anii 1880 de meșteri pietrari aduși din Italia. S-a continuat în perioada inter
belică și s-a asfaltat abia după anii `50. În paralel, începând cu perioada interbelică, s-a construit și linia ferată Bumbești-Jiu – Livezeni având 38 de tuneluri. Până în 1880, trecătoarea principală între Oltenia și Ardeal, din zona Gorj și Hunedoara, era Pasul Vulcan, drumul lui Mihai Viteazul, pe acolo pe unde a trecut domnitorul Țării Românești, în anul 1600, când a unit pentru prima dată Principatele Române. Se pornea din Turcinești, se trecea prin Schela, Arsuri, Pasul Vulcan, la o altitudine de 1621 m, și se cobora în Vulcan, Paroșeni, Valea Jiului. Mănăstirea Lainici era izolată total. Se ajungea foarte greu aici pe cărări, pe marginea albiei Jiului.
Mănăstirea Bistriţa
Mănăstirea Bistriţa, ctitorie a boierilor Craioveşti (Barbu, Banul Craiovei şi fraţii săi Pârvu vornicul, Danciu armaşul şi Radu postelnicul), a fost zidită între anii 1492–1494. Ea se află în satul Bistriţa aparţinând de comuna Costeşti din judeţul Vâlcea, pe valea râului cu acelaşi nume.
Prima atestare documentară a Mănăstirii Bistriţa este un act din 16 martie 1494 al lui Vlad Călugărul.
Mănăstirea a fost distrusă din temelii de către Mihnea Vodă la 1509. Un document al vremii specifică faptul că Mihnea Vodă, care lupta împotriva Craioveştilor, „şi mănăstirea lor, carea o făcuse ei pre râul Bistriţii din temelie o au risipit”.
A fost refăcută în timpul lui Neagoe Basarab între 1515 – 1519 tot de către boierii Craioveşti.
Marele ban Barbu Craiovescu al Olteniei a adus de la Constantinopol cea mai de preţ comoară a lăcaşului, moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul. Trupul sfântului nu a putrezit niciodată şi s-a dovedit purtător de mari daruri: vindecă bolile trupeşti şi sufleteşti, aduc ploaia pe timp de secetă, lucru ce face ca lăcaşul să fie asaltat de numeroşi pelerini. Legenda spune că moaştele sfântului au fost cumpărate de Barbu Craiovescu de la un turc cu aur. Turcul bănuia că va lua o sumă importantă echivalentă cu greutatea moaştelor. Însă dragostea banului faţă de moaşte are alt deznodământ: aşezate pe un taler, într-adevăr cântăresc greu, dar când banul Craiovescu pune galbenii talerul se echilibrează la o sumă mică. Acest lucru face ca turcul să exclame: „Vezi, vezi, cum creştin la creştin trage”. Se mai spune că la 1763 când epidemia de ciumă cuprinsese Bucureştiul, este adusă racla cu moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul în faţa Mitropoliei, iar în urma rugăciunilor ţinute ciuma a început să dea înapoi dispărând definitiv. În anul 1656 Constantin Voievod, donează o raclă de argint în care să fie aşezate sfintele moaşte.
Mănăstirea Dintr-un Lemn
Mănăstirea Dintr-un Lemn este un aşezământ monahal din comuna Frânceşti, judeţul Vâlcea, la aproximativ 25 de kilometri sud de municipiul Râmnicu Vâlcea şi 5 kilometri de oraşul Băbeni, Vâlcea.
Cea mai veche mărturie despre apariţia mănăstirii într-un ţinut de un farmec deosebit, la margine de pădure seculară cu stejari asemeni, ne vine din însemnările călătorului pe meleagurile Ţărilor Române, diaconul arab creştin Paul de Alep. Acesta pe la 1653-1658, însoţind pe Patriarhul Macarie al Antohiei, susţine că un călugăr a găsit într-o scorbură a unui stejar secular icoana Maicii Domnului. Mai spune că acesta aude o voce care l-a îndemnat să construiască în acel loc o biserică din acel stejar secular.
O altă mărturie scrisă existentă de la 29 iulie 1745 a mitropolitului Neofit Cretanul, spune că „un cioban cu numele de Radu, în timpul domniei lui Alexandru al II-lea Mircea (1568-1577) a visat Icoana Maicii Domnului, despre care aminteşte Paul de Alep şi tăind stejarul în care a fost găsită icoana, a făcut din lemnul ei o bisericuţă, numită din această pricină „Dintr-un lemn”.
Mânăstirea Govora
Mănăstirea Govora este o mănăstire de maici cu hramul Adormirea Maicii Domnului, una dintre cele mai vechi mănăstiri din Țara Românească, precum și un monument arhitectonic medieval de o rară frumusețe. Numele „Govora“ provine, probabil, din derivarea slavului găvariti, a vorbi, a spune și prin extensie izvor, murmur de izvor, sau din dialectul traco-dac care înseamnă „adâncitură“, vale cu multe izvoare.
Mănăstirea este situată la poalele dealului Coșul Mare pe raza comunei Mihăești, pe fosta moșie Hința, la 6 km de Băile Govora și la 18 km de municipiul Râmnicu Vâlcea.
Biserica mănăstirii, așa cum apare astăzi, este ridicată pe un plan treflat având o singură turlă așezată pe naos, care are o cornișă de cărămidă în formă de dinți de fierăstrău. Pereții exteriori sunt drepți, singura ornamentație arhitectonică fiind un brâu cu trei funii ce o desparte în două. În rest sunt netezi, zugrăviți în alb, având ferestruicile înguste cuprinse între încadramente simple, netede, acestea fiind dublate de un chenar cu motive geometrice și vegetale. Pridvorul se sprijină pe 8 coloane de piatră simple, puțin îngustate spre vârf, terminate cu capitele late fară ornamentație. Tâmplele coloanelor și bolta pridvorului sunt acoperite de picturi murale. Decorațiunea murală interioară în schimb este deosebit de bogată lucrată în tehnica fresco, de zugravi cunoscuți ai epocii brâncovenești, semnăturile acestora fiind incă bine conservate.
Incinta mănăstirii este de formă poligonală, aproape trapezoidală, având lungimea, pe axul E-V de 60m, cu latura vestică măsurând 67m și cea estică 30m. Ea este compusă din zidul exterior pe care sunt situate încăperile folosite drept chilii precum și beciurile de suprafață. Chiliile sunt dispuse pe două niveluri, un parter supraînălțat și un etaj, acesta din urmă fiind adăugat în secolul XIX. Săpăturile arheologice au arătat 6 faze de extindere a incintei, în cea de la mijlocul secolului al XVII-lea funcționând și tipografia lui Meletie Macedoneanul.
Turnul-clopotniță de acces în incinta mănăstirii este etajat pe 4 nivele, având o înălțime de aproximativ 15m și o grosime a zidurilor de cca 2m. Primul cat este inaccesibil, iar etajele 2 și 3 sunt prevăzute cu găuri pentru tragere, având rol în defensiva complexului mănăstiresc. Ultimul etaj, care adăpostește clopotnița, este adăugat probabil în epoca brâncovenească. Rolul defensiv al primelor faze ale incintei mănăstirii se pot vedea foarte bine pe zidul de lângă turn ce mai păstrează meterezele și drumul de strajă, astăzi părți a podului chiliilor.
Mănăstirea Horezu
Mănăstirea Hurezi sau Mănăstirea Horezu, cea mai de seamă ctitorie a domnului martir Constantin Brâncoveanu (1688-1714), sinteză a artei românești din acel timp, a fost construită între anii 1690 și 1693, biserica mare a așezământului fiind târnosită la 8 septembrie 1693.
Însemnările marelui domnitor, aflate în biblioteca mănăstirii, arată că „într-al doilea an al domniei noastre pus-am temelie și am început a zidi mănăstire“.
Interesul domnului Constantin Brâncoveanu pentru ridicarea acestui sfânt lăcaș este documentat și în crezul său, așa cum apare el pe pisania care se află deasupra ușii de intrare în biserica mare a mănăstirii: „Nu voi intra în sălașul case mele, nu voi sui pe așternutul patului de odihnă, nu voi da somn ochilor mei și pleoapelor mele dormitoare și repaus tâmplelor mele, până nu voi afla loc Domnului și sălaș Dumnezeului lui Iocob“.
Lucrările de construcție și decorare ale ansamblului au fost date spre supraveghere lui Pârvu Cantacuzino, vărul primar al domnitorului. După moartea acestuia în anul 1691, este numit ispravnic Cernica Știrbei, fost mare armaș.
Definitivarea lucrărilor a avut loc în toamna anului 1697, dar biserica mare fusese terminată deja în 1693. Bolțile bisericii fuseseră finisate în iunie 1692, dată după care au fost inițiate lucrările de pictură murală. Iată ce nota în însemnările sale marele domn: …septembrie 6, miercuri, am sosit la Hurezi și mănăstirea am târnosit la septembrie 8 vineri….
Mănăstirea, cel mai mare ansamblu monastic din România, este construită pe valea râului Romanii de Jos, în satul care la acea vreme se numea Hurezi (actual Romanii de Jos), nume care ulterior a fost luat de târgul de peste deal, actualul oraș Horezu, într-un colț pitoresc sub munții Căpățânii, unde singurătatea și liniștea este tulburată doar de strigătul huhurezilor, pasărea care a dat și denumirea locului. La data întemeierii exista în vecinătatea Hurezilor un schit, al cărui ctitor rămâne necunoscut. Satul se afla în domeniul Brâncovenilor încă înainte de urcarea pe tron a întemeitorului mănăstirii actuale.
Mănăstirea Cozia
Mănăstirea Cozia este un complex monahal medieval, situat în orașul Călimănești, pe malul râului Olt. Este o ctitorie a domnului Mircea cel Bătrân, extinsă și renovată de-a lungul istoriei sale multiseculare.
Paul de Alep, în jurnalul călătoriei sale în Țara Românească între 21 august 1656 – 13 octombrie 1658 scria despre Cozia: „În limba lor înțelesul numelui acestei mănăstiri, Cozia este „fortăreață de pământ din pricina nenumăraților munți din această țară”.
Mănăstirea Cozia a constituit de-a lungul timpului un puternic focar de cultură românească. Prin hrisoavele domnești din 28 martie 1415, 18 martie 1419, 16 iunie 1436 și 17 aprilie 1448 se atestează că aici funcționa o școală mănăstirească încă din 1415. Primul dascăl a fost părintele Sofronie, starețul mănăstirii. Logofătul Filos, logofăt al marelui voievod Mircea cel Bătrân a compus versuri și imnuri religioase, el fiind considerat primul poet român.
Mardarie Cozianul a alcătuit la 1696 Lexiconul slavo-român, necesar școlii. Despre funcționarea școlii pomenește la 12 mai 1772 și Arhimandritul Ghenadie, care a venit la Cozia „din mică copilărie, unde am învățat și carte”. Nu departe de Cozia, la Jiblea, (azi cartier al orașului Călimănești) exista în secolul al XVIII-lea o școală sătească, condusă de Barbu, elev al școlii mănăstirești.
Sursa text & poze: wikipedia